Un om de afaceri ieşean, în vârstă de 49 de ani, cu activităţi comerciale în domeniul viticulturii, s-a spânzurat, marţi seară, în curtea locuinţei sale din comuna Tomeşti, situată la marginea municipiului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mihai Ţibu a fost găsit spânzurat de către unul dintre vecini, care a sunat la numărul de urgenţe 112. Echipajul de intervenţie ajuns la faţa locului n-a mai putut face nimic, bărbatul fiind găsit decedat.

Asupra bărbatului a fost descoperit un bilet de adio în care îşi cerea iertare familiei pentru gestul pe care l-a făcut. El era căsătorit şi avea doi copii.

Omul de afaceri ieşean deţinea zeci de hectare de viţă de vie în judeţul Iaşi, însă apropiaţii săi spun că în ultima vreme afacerile nu mergeau atât de bine cum şi-ar fi dorit. El avea mai multe crame în Iaşi, iar în ultimul an înregistrase pierderi de aproximativ 25.000 de euro.

Mihai Ţibu a absolvit Universitatea Agronomică din Iaşi, a lucrat o perioadă în Germania, tot în domeniul viticol, apoi a revenit în ţară.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările sinuciderii bărbatului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.