Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Craiova este cercetat pentru că ar fi hărţuit două femei, pe una prin mesaje transmise în mediul online de pe un cont fals, iar pe cea de-a doua prin afişarea unor bilete pe maşina acesteia. Poliţiştii doljeni au făcut o percheziţie la domiciliul bărbatului unde au găsit obiecte vestimentare pentru femei, ridicând pentru continuarea cercetărilor două laptopuri, patru telefoane mobile şi mai multe înscrisuri cu diferite mesaje.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, în anii 2019-2020, la Secţia 5 Poliţie Craiova, au fost primite două sesizări formulate de două femei din Craiova cu privire la faptul că “au fost hărţuite prin transmiterea mai multor mesaje care le-au creat o stare de temere”.
“Într-una din situaţii, mesajele erau transmise în mediul online de pe un cont fals iar în cea de-a doua situaţie, prin afişarea unor bilete pe autoturismul persoanei vătămate.
În această cauză, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de hărţuire, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor si tragerea acestora la răspundere penală”, a transmis IPJ Dolj.
Sursa citată menţionează că pe data de 18 februarie, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova au făcut o percheziţie la domiciliul unui bărbat de 41 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea infracţiunilor de hărţuire, unde au fost găsite anumite obiecte vestimentare pentru femei.
De asemenea, de la domiciliul bărbatului, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor două laptopuri, patru telefoane mobile şi mai multe înscrisuri cu diferite mesaje.
Cercetările sunt continuate în această cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de hărţuire.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.