Un bărbat de 57 de ani a fost găsit mort, sâmbătă, într-o fântănă din judeţul Tulcea, trupul acestuia fiind adus la suprafaţă de pompieri.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, sâmbătă, pentru extragerea unui bărbat dintr-o fântână din Jijila. Acolo s-au deplasat un echipaj din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin şi un echipaj din cadrul Detaşamentului Tulcea cu o autoscară.
”La sosirea echipajelor de intervenţie, a fost găsită o persoană de sex masculin, în vârstă 57 de ani, posibil decedată, căzută într-o fântână adâncă de aproximativ 25 metri. Pompierii militari au procedat la extragerea victimei, care a fost predată echipajul SAJ prezent la locul evenimentului, fiind constatat şi decesul acesteia”, au afirmat reprezentanţii ISU Tulcea.
Ei au precizat că misiunea pompierilor a fost una dificilă, având în vedere adâncimea şi spaţiul îngust de coborâre pentru recuperarea victimei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.