Mai multe TIR-uri au rămas blocate, joi, pe DN 1, în judeţul Braşov, în zona localităţii Perşani, unde ninge. Sensul de mers spre Braşov este blocat şi se circulă dificil pe celalalt sens. Drumarii reclamă că vehiculele nu sunt echipate corespunzător.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1 Braşov-Făgăraş, la kilometrul 206, în apropierea localităţii Perşani, judeţul Braşov, mai multe autotrenuri au rămas imobilizate pe suprafaţa de rulare. În zonă sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare”, a transmis, joi, Centrul Infotrafic.

Sursa citată a precizat că traficul rutier este blocat pe sensul de mers spre Braşov, circulându-se îngreunat pe celălalt fir.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, care intervin pe toate drumurile din administrare, reclamă că vehiculele nu sunt echipate corespunzător, neavând cauciucuri de iarnă sau, şi dacă au, acestea sunt stricate.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.