Sute de echipamente electronice, printre care încărcătoare şi căşti, dar şi poşete şi măşti de divertisment, în valoare de 2,3 milioane de lei, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, au fost găsite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa Sud. Acestea erau într-un container sosit din China şi urmau să ajungă la o firmă din Ucraina.
Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat, luni, că o echipă comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a controlat un container încărcat cu bunuri, sosit din China şi care avea ca destinaţie o firmă din Ucraina.
”În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 389 seturi echipamente electronice (încărcătoare, brăţări, căşti), 648 genţi damă şi 50 măşti de divertisment, în valoare de 2.300.000 lei, produse susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute”, au afirmat reprezentanţii Gărzii de Coastă.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.