STS anunţă că în intervalul 1 - 23 iulie au fost înregistrate 783.969 de apeluri la numărul de urgenţă 112, din care 183.833 au fost urgenţe medicale. 17 iulie a fost ziua cu cele mai multe solicitări medicale, media fiind de 5 apeluri pe minut. Cele mai multe apeluri au fost primite în judeţele din sud şi vest, vizate de temperaturi extreme.
”În contextul avertizărilor meteo de caniculă emise de la începutul lunii iulie,cea mai mare parte a apelurilor de urgenţă anunţate la 112 au vizat solicitări de asistenţă medicală din partea echipajelor de la Ambulanţă şi de la SMURD. În perioada 01 – 23 iulie a.c., la nivel naţional,operatorii STS ai Serviciul de urgenţă 112 au preluat 783.969 de apeluri, din care396.690 (50,60%) au constituit cazuri de urgenţă. Dintre acestea,183.833 au fost urgenţe medicale (46,34%). Cele mai multe solicitări medicale s-au înregistrat în data de 17 iulie a.c., când peste 7.504 de apelanţi au sesizat probleme clasificate de către operatorii 112 în categorii precum probleme respiratorii severe, persoane conştiente căzute în locuri publice/cu probleme medicale în locuri publice, accidente determinate de caniculă/hipertermie/temperaturi extreme, respectiv urgenţe medicale diverse, ceea ce reprezintă 5 apeluri în fiecare minut”, precizează STS.
Încărcarea cea mai mare a activităţii Serviciului de urgenţă 112 s-a resimţit în judeţele din sudul şi vestul României, vizate de temperaturi extreme şi indice de disconfort ridicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Totodată, de la începutul lunii iulie s-au intensificat apelurile de urgenţă care anunţă arderi necontrolate şi incendii de vegetaţie uscată. Astfel, luna aceasta au fost anunţate la 112 3.071 astfel de evenimente.
”Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a luat în această perioadă mai multe măsuri tehnice şi operaţionale pentru a asigura transferul cu rapiditate al fiecărui caz către agenţiile responsabile – Ambulanţă, ISU-SMURD, Poliţie, Jandarmerie, Salvamont. În medie, operatorii STS preiau apelurile la 112 în 4 secunde. Astfel, sunt adaptate permanentfluxurile de lucru între operatorii STS şi dispecerii agenţiilor de intervenţie şi se suplimentează, după caz, numărul de operatori în intervalele orare cu aflux de apeluri. Reamintim importanţa apelării responsabile a numărului unic 112, doar în situaţii de urgenţă care presupun intervenţia imediată la faţa locului”, precizează instituţia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.