Şoferul care, în noaptea de luni spre marţi, a accidentat grav un tânăr aflat pe trotuar, la Brăila, şi apoi a fugit de la locul faptei s-a predat Poliţei. El se afla sub influenţa alcoolului.
Potrivit Poliţiei Judeţene Brăila, este vorba despre un bărbat de 31 de ani, care a ales să se predea oamenilor legii, la câteva ore după producerea accidentului. Primele investigaţii au arătat că şoferul era băut în momentul în care a ajuns cu maşina pe trotuar şi a rănit grav un taximetrist.
Accidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 3.00. Bărbatul de 31 de ani, din comuna Gropeni, conducea un autoturism Alfa Romeo pe Calea Călăraşilor din Brăila. În zona intersecţiei cu strada Celulozei, bărbatul a pierdut controlul volanului, pe fondul vitezei excesive, maşina a ieşit de pe şosea şi a intrat pe trotuar unde a lovit puternic un pieton şi s-a oprit în stâlpii metalici ai staţiei de autobuz din zonă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Victima, un taximetrist de 28 de ani din localitatea Movila Miresii, a fost spulberată pur şi simplu, fiind grav rănită. În urma accidentului, şoferul vinovat a abandonat maşina şi a fugit, însoţit de un pasager. Între timp, victima sa, aflată în stare gravă a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi.
Imediat după accident, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi fugă de la locul accidentului şi au început căutări în tot judeţul pentru a-l depista pe şoferul fugar. Ulterior, în jurul prânzului, şoferul vinovat s-a predat poliţiei. El a fost testat cu aparatul etilotest rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,04 mg/l. Bărbatul de 31 de ani a fost dus la spital în vederea recoltării de probe de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.
Poliţiştii din Brăila continua cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.