Deputatul PSD Mirela Furtună salută, marţi, intrarea în vigoare a legii care permite şoferilor să conteste contravenţiile în localităţile de domiciliu, nu în cele unde s-a petrecut fapta. Furtună a prcizat că MInisterul de INterne s-a opus constant acestei soluţii, dar legea a fost votată de parlamentari.
”În 2019 am depus o propunere legislativă prin care intenţionam să stabilesc o competenţă alternativă privind contestarea amenzilor de circulaţie, ori la judecătoriile din localităţile de domiciliu ale contravenienţilor, ori la judecătoriile din localităţile unde s-a petrecut fapta. Iniţiativa a fost înregistrată cu numărul Plx.380/2019, dar nu am reuşit să o promovez şi a fost respinsă”, a transmis, marţi, deputatul Mirela Furtună.
Aceasta precizează că deputatul Eugen Neaţă a reluat iniţiativa, iar aceasta a fost votată de Camera Deputaţilor, în şedinţa din 13 aprilie, cu 203 voturi pentru, 102 împotrivă şi 2 abţineri.
”În fapt, iniţiativa are la bază un fundament solid, mai exact şoferii nu trebuie să fie obligaţi să conteste procesul-verbal al contravenţiei exclusiv la judecătoriile de pe raza localităţilor în care s-a petrecut contravenţia, deoarece de multe ori este limitat accesul lor la justiţie. Un şofer din Constanţa care folosea maşina pentru a merge în vacanţă în Bihor şi lua o amendă, pe care o considera incorectă, o putea contesta doar la Bihor. Însă era improbabil ca şoferul să facă toate diligenţele necesare pentru a contesta la Judecătoria din Bihor amenda. Am considerat necesară aplicarea unei jurisdicţii alternative, astfel încât şoferul să poată contesta amenda şi la Judecătoria din Constanţa, dovezile privind constatarea contavenţiilor putând fi trimise de Poliţie şi colegilor lor din Constanţa”, a mai transmis deputatul.
Mirela Furtună a precizat că Ministerul de Interne s-a opus constant acestei soluţii, inclusiv propunerea colegului Eugen Neaţă a avut punct de vedere negativ de la Guvern.
”Colegii parlamentari au înţeles necesitatea modificării legislaţiei şi au votat în consecinţă. Din data de 23 aprilie a intrat în vigoare Legea nr.107/2022, care face posibilă contestarea amenzilor şi în localităţile de domiciliu ale şoferilor. Salut pe această cale intrarea în vigoare a legii pentru care m-am luptat şi eu, şi le urez tuturor şoferilor să conducă cu prudenţă şi să respecte regulile de circulaţie”, a mai transmis deputatul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.