Un şofer în vârstă de 33 de ani a fost arestat la domiliciu după ce a lovit cu maşina un băiat de 13 ani care traversa o stradă din Sectorul 6 al Capitalei, iar apoi a fugit de la locul faptei. Poliţiştii au stabilit că el avea suspendat dreptul de a conduce din anul 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat, sâmbătă, că Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, joi după amiază, cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe strada Braşov, sectorul 6.
”În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că şoferul unui autovehicul, care se deplasa pe strada Braşov, în momentul în care a ajuns în dreptul staţiei STB Ghencea a surprins şi accidentat un băiat în vârstă de 13 ani, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile. În urma accidentului, a rezultat rănirea minorului, care a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu»”, au afirmat poliţiştii. 
Ei au precizat că după producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului şi a abandonat maşina la faţa locului.
Poliţiştii l-au identificat şi au stabilit că este vorba de un bărbat de 33 de ani. El a fost testat cu aparatura din dotare, iar rezultatele au indicat "zero" pentru alcool, respectiv "negativ" pentru substanţe psihoactive.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii rutieri au constatat faptul că acesta figurează cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat din anul 2020.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru săvârşirea mai multor infracţiuni la regimul rutier. 
El a fost prezentat Judecătoriei Sectorului 6 pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului sau modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, iar instanţa a decis arestarea sa la domiciliu. 
De asemenea, el mai este cercetat de către poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră şi pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice, precum şi vătămare corporală din culpă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.