Şeful Biroului pentru Imigrări al judeţului Caraş-Severin, Vali Mitruş, a fost reţinut de procurorii DNA Timişoara, în timp ce alţi doi funcţionari ai instituţiei şi administratorul unei firme au fost plasaţi sub control judiciar. Aceştia sunt suspectaţi de mai multe infracţiuni, între care luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic, în dosarul care vizează constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. Ei ar fi primit bani de la oameni de afaceri implicaţi în traficul de migranţi, între 2.100 lei şi 22.000 euro, pentru emiterea avizelor de muncă şi prelungirea nelegală a dreptului de şedere în România în cazul a peste 1.137 cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh. DIICOT a anunţat că în dosarul care vizează traficul de migranţi au fost reţinute şapte persoane, trei fiind puse sub control judiciar. Pe numele a şase dintre cei reţinuţi s-a formulat propunere de arestare preventivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - DIICOT a anunţat că, marţi şi miercuri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Caraş-Severin au dispus reţinerea a 7 inculpaţi (unul cetăţean străin) şi măsura controlului judiciar faţă de alţi 3, cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi, facilitarea şederii ilegale în România şi spălarea banilor. În sarcina unuia dintre inculpaţi a fost reţinută şi comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinerea de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

”În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate înscrisuri (aproximativ 47.000 de file), sume de bani în euro şi lei, telefoane mobile, o cantitate de drog de risc (canabis), mai multe plante şi seminţe de canabis, o instalaţie şi echipamente destinate dezvoltării rapide a plantelor de canabis indoor, precum şi alte mijloace de probă”, a arătat DIICOT.
 
Miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Caraş-Severin cu propunerea de arestare preventivă a 6 dintre inculpaţii reţinuţi, faţă de un altul, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Caraş-Severin dispunând măsura controlului judiciar.
 
Activităţile de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin.
 
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Timişoara, SCCO Arad, BCCO Oradea, BCCO Alba-Iulia, SCCO Sibiu, BCCO Cluj, BCCO Craiova, BCCO Piteşti şi BCCO Bucureşti, poliţiştilor Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, I.T.P.F. Timişoara, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, jandarmilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş, Grupării de Jandarmi Mobilă ”Glad Voievod” Timişoara şi specialiştilor din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara.
 
Suportul de specialitate este asigurat de către  Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi  Direcţia de Operaţiuni Speciale din IGPR. 
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unor măsuri preventive, începând din 4 iunie, faţă de patru persoane, în dosarul care vizează infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2022-2023, de funcţionari publici din cadrul unor instituţii din judeţele Caraş-Severin şi Arad, în contextul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu în legătură cu migraţia persoanelor.

Astfel, a fost dispusă măsura reţinerii faţă de Vali Mitruş, şef al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin, şi măsura controlului judiciar faţă de Andrei-Cătălin Huniadi, Cristian-Arthur Oncică, funcţionari în cadrul Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, şi P.C.S., administrator al unei societăţi comerciale, anunţă, miercuri, DNA.

Procurorii arată că în sarcina celor 4 inculpaţi a fost reţinută comiterea unor infracţiuni de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic, comise în formă simplă şi continuată, forma participaţiei penale fiind autoratul, complicitatea şi instigarea.

”În prezenta cauză se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea în care angajaţi ai Biroul pentru Imigrări al Judeţului Caraş Severin ar fi încălcat, în schimbul unor sume de bani, dispoziţiile legale prevăzute, atât în legislaţia primară pe linie de migraţie, cât şi în normele metodologice stabilite pe linie de muncă, în legătură cu  admisia, şederea şi dreptul la muncă al cetăţenilor străini pe teritoriul României. Concret, în perioada 2022-2023, direct sau prin intermediar, inculpaţii Mitruş Vali şi Huniadi Andrei Cătălin, cu ajutorul colegului lor, Oncica Cristian-Arthur, ar fi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi inculpatul P.C.S., implicaţi în migraţia ilegală, sume de bani cuprinse între 2.100 lei şi 22.000 euro şi alte foloase necuvenite, pentru emiterea avizelor de muncă şi prelungirea nelegală a dreptului de şedere în România în cazul a peste 1.137 cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh (peste 80%), dar şi din Sri Lanka, India, Nepal şi Sudan”, scrie în comunicat.

Potrivit DNA, după emiterea avizelor de muncă, o parte dintre cetăţenii străini, care ar fi intrat în ţară, ar fi fost preluaţi de reprezentanţii societăţilor pentru care ar fi fost eliberate documentele respective, cazaţi fără forme legale în diferite locaţii şi plasaţi în mod nelegal pentru a munci la alte societăţi. Ceilalţi ar fi fost preluaţi direct de persoane care ar fi făcut parte din reţelele de traficanţi de migranţi şi călăuziţi spre state din Vestul Europei, trecând ilegal frontiera de stat a României.

În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Celor 4 inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Miercuri, Vali Mitruş urmează să fie prezentat Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş-Severin, au făcut, marţi dimineaţă, 67 de percheziţii în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi în Bucureşti, într-un dosar penal vizând constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitarea şederii ilegale în România şi spălarea banilor. Grupul este condus de un fost angajat MAI. Conform anchetatorilor, a fost generată ”o stare de pericol la adresa securităţii naţionale, ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetăţeni străini, cu potenţial risc terorist”. Au obţinut avize de muncă cu încălcarea procedurilor legale 1.181 de cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh. Pentru un aviz de muncă, migranţii ar fi plătit între 500-1.000 de euro, iar, cu cât termenul pentru obţinerea acestuia era mai scurt, cu atât preţul solicitat devenea mai mare, ajungând chiar şi la 5.000-6.000 de euro pentru o persoană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...