Exerciţiul "Seism 2016" a continuat pe toată durata nopţii de marţi spre miercuri, scenariul prevăzând două explozii în Bucureşti, în urma cărora au murit 35 de oameni şi au fost răniţi 120, precum şi o explozie în Iaşi, soldată cu 25 de morţi şi 140 de răniţi. Potrivit aceluiaşi scenariu, în urma unui cutremur major, în Bucureşti ar fi murit 1.500 de oameni, 3.910 oameni ar fi fost răniţi şi 2.600 ar fi rămas fără adăpost, iar în Iaşi ar fi fost 875 de morţi 2.200 de răniţi şi 750 sinistraţi.
"Pe toată durata nopţii echipajele de intervenţie au acţionat pentru salvarea persoanelor şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea seismelor din cursul zilei de ieri", a declarat, miercuri, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.
Exerciţiul "Seism 2016" a continuat cu simularea intervenţiilor în cazul unor explozii la Bucureşti şi Iaşi.
"În jurul orei 23.30, în cartierul Floreasca din Bucureşti a fost explozie la un bloc turn, care a afectat puternic structura de rezistenţă, au fost avariate semnificativ locuinţele. Întrucât resursele ISU Bucureşti-Ilfov erau angrenate în misiuni de salvare în alte zone afectate, la faţa locului au fost mobilizate echipajele de intervenţie din cadrul ISU Mureş şi Galaţi, care se aflau la baza de operaţii de aici, de la Ciolpani", a explicat Arafat scenariul exerciţiului.
Peste 30 de salvatori s-au deplasat la locul intervenţiei, cu două autospeciale de stingere, două descarcerări, două ambulanţe SMURD, două autospeciale de transport personal şi victime multiple şi ambulanţe din partea Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, un spital mobil şi un punct de comandă mobil, a adăugat Raed Arafat.
"În urma deflagraţiei au fost rănite 80 de persoane, iar alte 20 şi-au pierdut viaţa. Pompierii au acţionat pentru salvarea persoanelor de sub dărâmăturile provocate de explozie, asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi acordarea primului ajutor calificat care au fost asigurate de echipajele paramedicale şi medicale de la SMURD, pe lângă echipajele de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. La faţa locului a fost amplasat un punct medical avansat, unde medicii de la SMURD Floreasca au lucrat şi au evaluat starea victimelor până la evacuarea lor", a mai arătat şeful DSU.
A doua acţiune din noaptea de marţi spre miercuri, în scenariul "Seism 2016" din Bucureşti, a fost o explozie în zona Unirii, în apropierea Hanului lui Manuc, în jurul orei două dimineaţa.
"A fost afectat un bloc de locuinţe din cartierul Unirii, situat în centrul Capitalei. Prima intervenţie pentru salvarea persoanelor a fost asigurată de către forţele ISU Braşov, aflate în baza de operaţii dispusă pe Bulevardul Expoziţiei, ulterior fiind trimise în sprijin echipaje de pompieri din Bucureşti şi echipaje de la unitatea specială de intrevenţii pentru situaţii de urgenţă a Inspectoratului General şi bineînţeles şi aici împreună cu echiaje de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov", a mai spus Arafat.
La locul intervenţiei au acţionat 33 de pompieri cu două autospeciale de stingere, două echipaje de descarcerare, două ambulanţe SMURD, un spital mobil şi un punct de comandă mobil, alături de poliţişti şi jandarmi, a precizat şeful DSU.
Potrivit scenariului, în urma deflagraţiei au rezultat 40 răniţi, 15 decedaţi şi 150 de sinistraţi.
În zona afectată a fost amplasat un punct medical avansat, unde medicii au evaluat starea victimelor, au efectuat triajul acestora şi le-au transportat la spital. Pentru persoanele evacuate au fost asigurate condiţii de cazare temporară la Şcoala 80 din Capitală, a arătat Arafat.
Exerciţiul a continuat şi la Iaşi. Conform scenariului, în jurul orei 03.00, s-a produs o explozie la un bloc de locuinţe, din zona hotel Moldova - hotel Ramada Iaşi, în urma căreia au rezultat 140 persoane rănite, 25 persoane decedate şi alte 150 sinistrate.
"Pentru gestionarea situaţiei, din baza de operaţii Iaşi au fost alocate forţe şi mijloace specializate de intervenţie de la ISU Iaşi, Bihor şi Botoşani, astfel: cinci autospeciale de stingere, dou[ autospeciale de comandă şi primă intervenţie, două descarcerări, şapte ambulanţe SMURD, patru autospeciale de transport personal şi victime multiple, precum şi trei puncte medicale avansate", a explicat Raed Arafat.
În sprijinul celor 90 de pompieri, au acţionat şapte echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi şi 11 cadre medicale de la UPU SMURD Iaşi, care au asigurat asistenţa medicală a victimelor şi transportul acestora către unitatea de primiri urgenţe.
Acţiunile de intervenţie au presupus lichidarea incendiului generat de explozie, salvarea persoanelor din clădirile afectate şi evacuarea acestora în zona de siguranţă. Conducerea acţiunilor din teren s-a realizat de către inspectorul şef al ISU Iaşi, a mai spus Arafat.
Potrivit bilanţului la 24 de ore de la declanşarea exerciţiului “Seism 2016”, în Bucureşti au fost înregistrate 1.537 de persoane decedate, 4.150 de răniţi şi 2.750 de sinistraţi, în timp ce în Iaşi au fost 900 de morţi, 2.456 de răniţi şi 800 de sinistraţi, conform scenariului.
La nivel naţional, participă la exerciţiu 6.170 de pompieri cu 679 mijloace tehnice. Inspectoratul General al Aviaţiei Civile asigură patru elicoptere de mare capacitate şi şapte tip SMURD. Jandarmeria Română participă cu 1.000 de jandarmi, pre-alertaţi şi alertaţi. Poliţia Română participă cu 700 de poliţişti rutieri care asigură fluidizarea traficului rutier. Echipajele Poliţiei Capitalei şi ale IPJ Iaşi continuă identificarea persoanelor decedate. Serviciile de ambulanţă si echipajele SMURD au mobilizat 35 de ambulanţe de tip C şi 328 de tip B, intervenind 89 de medici şi 378 de asistenţi si paramedici, mai arată reprezentanţii MAI.
MApN a pre-alertat toate unităţile militare din zona Capitalei, unităţile de geniu, precum şi capabilităţi de evacuare medicală - nouă elicoptere şi un avion Spartan. De asemenea, au fost solicitate şi mobilizate următoarele resurse terestre: în Bucureşti - 498 militari şi 73 mijloace de transport auto (camioane şi basculante) şi în Iaşi - 136 militari şi 26 mijloace de transport auto (camioane, basculante, tractoare cu remorcă).
Alţi peste 100 de reprezentanţi ai instituţiilor din sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă au participat, fie în cadrul Centrului de la Ciolpani, fie la centrele operative activate la nivelul ministerelor cu funcţii de sprijin, conform HG 557 din 2016.
Referitor la timpii de reacţie, în cursul serii, au ajuns în bazele de operaţii şi cele mai îndepărtate structuri de urgenţă, respectiv la ora 21.57 ISU Satu Mare a ajuns la baza de operaţii din satul Roşu de lângă Bucureşti, iar ISU Bihor a ajuns la ora 22.30 la baza operaţională din Iaşi.
Pe tot timpul nopţii au intervenit în teren şi au rămas angrenate în exerciţiu în Capitală echipajele dislocate din judeţele Mureş, Galaţi, Braşov, Constanţa, Giurgiu, Călăraşi şi Satu Mare, iar în Iaşi pe lângă structurile locale de intervenţie în situaţii de urgenţă au acţionat echipele ISU Botoşani şi ISU Bihor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.