Pompierii au anunţat, marţi seară, că au reuşit să stingă incendiul care a cuprins o clădire din Clatina şi care s-a manifestat pe mai mult de 10.000 de metri pătraţi. O autospecială va rămâne în zonă peste noapte pentru a se asigura că flăcările nu reizbucnesc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Misiunea de stingere a incendiului a fost finalizată. La faţa locului va rămâne o autospecială de stingere, pentru asigurarea măsurilor de protecţie”, a transmis, marţis eară, ISU Olt.

Potrivit pomierilor, cauza probabilă a incendiului va fi stabilită în urma cercetării la faţa locului, în cursul zilei de miercuri.

Incendiul a izbucnit, marţi dimineaţă, şi a cuprins o clădire din Slatina, focul manifestându-se pe o suprafaţă de aproximativ 10.000 de metri pătraţi. Este vorba de o clădire mixtă, care are birouri şi camere pentru muncitori.

Forţele de la faţa locului au fost suplimentate pentru a face faţă flăcărilor.

Până la finalizarea intervenţiei nu au fost anunţate victime.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.