Un puitor de mine şi un elicopter Puma Naval vor verifica luni după amiază, zona litoralului, de la Constanţa şi până la Mangalia, au anunţat Forţele Navale. De asemenea, scafandri OED cercetează incidentul de la Costineşti, acolo unde luni dimineaţă s-a produs o explozia în zona unui dig, deflagraţia fiind cauzată cel mai probabil de o mină marină.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a dispus măsuri de întărire a cercetării. Aşadar, puitorul de mine şi plase, începând cu ora 13, va realiza un marş de cercetare şi de inspecţie a apelor din zona litoralului, de la Constanţa şi pînă la Mangalia. Nava se află în prezent în dispozitivul fix de pe mare din faţa Comandamentului Flotei şi urmează să se deplaseze până la Mangalia pentru a inspecta zona maritimă din responsabilitate din proximitatea litoralului. Totodată, începând cu ora 14, un elicopter Puma Naval al Flotilei 56 Fregate va inspecta aerian spaţiul maritim din proximitatea litoralului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale, Corneliu Pavel.
El a precizat că scafandrii OED investighează incidentul care s-a produs în zona Costineşti.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale a menţionat că obiectul semnalat la 112 că ar fi o mină marină, în zona Mangalia, era un buştean.
„Obiectul care a fost raportat la serviciul 112, că pluteşte în zona digului de intrare din Mangalia nu este mină marină. Este un buştean mai mare”, a mai precizat Corneliu Pavel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.