Trei tineri, între care doi minori, depistaţi la scurt timp după ce au furat mai multe baloturi de paie de pe un câmp, au devenit recalcitranţi cu persoana vătămată, care se afla alături de poliţiştii veniţi că ancheteze furtul, vrând să îl lovească pe păgubit cu o bâtă din lemn. Mai mult, unul dintre tineri a sunat că cheme la faţa locului ajutoare. Pentru a-i calma, unul dintre poliţişti a folosit arma.
Incidentele au avut loc în după amiaza zilei de duminică, în zona comunei prahovene Colceag.
„În jurul orei 16.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Mizil au fost sesizaţi de către un bărbat despre faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras cu un atelaj hipo mai mulţi baloţi din paie de pe un teren extravilan din comuna Colceag, el urmărind atelajul în cauză, aflându-se pe Şoseaua Vadu Săpat. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat în zona indicată de apelant, aceştia identificând şi depistand apelantul, un bărbat în vârstă de 37 de ani, la scurt timp fiind observat atelajul în cauză care a fost oprit de poliţişti, în care se aflau 7 baloţi de paie. Cei trei tineri aflaţi în atelaj, cu vârstele de 15, 17 şi 20 de ani, din oraşul Mizil, respectiv din judeţul Ilfov au devenit recalcitranţi, intenţionând să îl lovească pe apelant cu o bâtă din lemn”, informează reprezentanţii Poliţiei judeţene Prahova.
Ca să scape neanchetaţi, unul dintre tineri a dat un telefon iar la faţa locului a venit un al patrulea bărbat, care a devenit şi el agresiv cu păgubitul.
Toţi cei patru au fost somaţi în repetate rânduri să se calmeze, iar în condiţiile în care au ignorat solicitările poliţiştilor, unul dintre agenţi i-a somat, după care a tras un foc de armă în plan vertical.
Abia în acel moment cei patru s-au liniştit, fiind imobilizaţi şi duşi la sediul poliţiei pentru audieri.
Cei doi bărbaţi majori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca luni să fie prezentaţi unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracţiunile de furt şi ameninţare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.