Un bărbat din judeţul Neamţ a fost reţinut şi este cercetat pentru înşelăciune după ce a cerut bani măicuţelor de la o mănăstire din Prahova, pretinzând că vrea să doneze lemne pentru încălzirea lăcaşului de cult şi cerând doar banii pentru transportul acestora. Prima oară a reuşit să obţină 1.000 de lei, însă a doua oară a fost prins în flagrant.
Conform datelor furnizate, joi, de Poliţia judeţeană Prahova, suspectul este un bărbat în vârstă de 68 de ani din judeţul Neamţ.
El a sunat, în urmă cu o lună, la mănăstirea din localitatea prahoveană Poienarii Burchii şi a spus că vrea să doneze o cantitate de lemne, dar că nu are şi banii pentru transportul acestora, cerând o mie de lei. Măicuţele de acolo i-au dat banii, dar bărbatul nu a mai apărut niciodată cu lemnele promise. La acel moment, reprezentanţii mănăstirii au decis să nu depună plângere cu privire la ceea ce s-a întâmplat.
Săptămâna aceasta, bărbatul a contactat-o din nou pe măicuţă, pretinzând că este o altă persoană care doreşte să doneze lemne. Folosind aceeaşi metodă, el a cerut, de data aceasta, 1.500 de lei pentru a cumpăra motorina necesară transportului. Măicuţa a anunţat Poliţia, care a organizat un flagrant. Miercuri, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar joi va fi dus la parchet, procurorul urmând a decide dacă ia alte măsuri preventive în privinţa acestuia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.