Un bărbat din judeţul Prahova a fost reţinut de poliţişti, sub acuzaţia de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, după ce a lovit intenţionat cu autoturismul un câine.
”La data de 14 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Prahova au reţinut un bărbat de 45 de ani, din Urlaţi, bănuit de comiterea infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept”, anunţă, miercuri seară, reprezentanţii Poliţiei judeţene Prahova.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dosarul în acest caz a fost deschis după ce, marţi, o persoană a reclamat la Poliţie că un şofer a ucis un câine, în timp ce se deplasa cu un autovehicul în comuna Dumbrava.
”În baza sesizării, au fost efectuate verificări în vederea stabilirii situaţiei de fapt, bărbatul în cauză fiind identificat şi depistat la scurt timp de poliţişti, iar ulterior condus la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii. Astfel, în baza probatoriului administrat, faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore”, precizează sursa citată.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.