Poliţiştii au intervenit în ultimele 24 de ore la peste 2.500 de solicitări ale cetăţenilor / Au fost constatate peste 7.600 de fapte contravenţionale şi 575 de permise de conducere au fost reţinute, anunţă sâmbătă Poliţia Română. În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au fost constatat 33 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dintre care 10 de conducere sub influenţa alcoolului şi 15 de conducere sub influenţa drogurilor. Au fost reţinute 247 de permise de conducere, dintre care 26 pentru alcool şi 68 pentru viteză.
”La data de 3 noiembrie a.c., poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 391 de acţiuni şi au intervenit la 2.516 evenimente, dintre care 2.150 au fost sesizate de cetăţeni prin 112. De asemenea, au fost depistate 20 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 67 de măsuri preventive”, precizează Poliţia Română într-un comunicat.
Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 7.650 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.842.384 de lei.
De asemenea, ”poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 107 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice”. ”Au fost reţinute 575 de permise de conducere, dintre care 135 pentru viteză şi 43 pentru alcool”, precizează instituţia.
Poliţia Română afirmă că ”în cadrul acţiunii BLOCADA, organizată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică, dispozitivele curente au fost suplimentate”.
”Astfel, la nivel naţional, 4.110 poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Au fost organizate peste 370 de filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 6.806 autovehicule şi legitimate 10.271 de persoane”, precizează comunicatul.
Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 2.529 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 106 cu aparatul din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.
”În cadrul acţiunii Blocada, poliţiştii au fost constatat 33 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dintre care 10 de conducere sub influenţa alcoolului şi 15 de conducere sub influenţa drogurilor. Au fost reţinute 247 de permise de conducere, dintre care 26 pentru alcool şi 68 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 169 de certificate de înmatriculare”, mai arată Poliţia Română.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.