Un bărbat din judeţul Ilfov este cercetat într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, după la locuinţa sa, situată în localitatea Jilava, poliţiştii au descoperit un pistol cu gaze iritant-lacrimogene şi zeci de cartuşe. Primele verificări ale Poliţiei arată că arma a fost cumpărată din Bulgaria şi introdusă ilegal în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ancheta în acest caz a început după ce poliţiştii din Ilfov au obţinut informaţii conform cărora un bărbat din comuna Jilava deţine ilegal o armă supusă autorizării. Anchetatorii au solicitat mandat de percheziţie, iar marţi dimineaţă au descins la locuinţa bărbatului.
 
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În urma activităţilor investigativ-operative şi a unei percheziţii efectuate la data de 12 noiembrie 2024 în localitatea Jilava, la domiciliul unui bărbat în vârstă de 40 de ani, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Ilfov au descoperit şi indisponibilizat o armă neletală, cu gaze iritant lacrimogene, supusă autorizării, precum şi 53 de cartuşe aferente (calibrul 9), cu capsule nepercutate”, transmit oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.
 
Primele cercetări ale poliţiştilor arată că bărbatul deţinea arma fără drept. Pistolul fusese cumpărat din Bulgaria şi introdus ilegal în România. Arma şi muniţia aferentă urmează a fi expertizate din punct de vedere balistic.
 
”Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de la arme, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz,  din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu”, precizează sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.