Anchetatorii care au făcut percheziţii la unităţi medicale şi farmacii din Maramureş, într-un dosar penal care vizează obţinerea ilegală de fonduri, au descoperit medii de stocare, documente şi bani. Personalul medical implicat ar fi prescris medeicamente compensate unor pacienţi, fără ca aceştia să fi beneficiat de servicii. Prejudiciul, deşi nu a fost anunţat, este ”însemnat”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”La data de 21 februarie 2025, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au pus în aplicare 14 mandate de percheziţie domiciliară şi două percheziţii la autovehicule. Activităţile s-au desfăşurat  într-un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals intelectual și obținerea ilegală de fonduri. În cadrul percheziţiilor, poliţiştii au descoperit şi ridicat documente, medii de stocare, telefoane mobile, sume de bani precum şi alte obiecte de natură a proba activitatea infracţională”, anunţă, vineri după-amiaza, IPJ Maramureş.

Sursa citată a precizat că, în cursul anului 2024, personalul medical din cadrul unei unităţi spitaliceşti din Baia Mare ar fi prescris medicamente compensate unor pacienţi, fără ca aceştia să fi beneficiat în fapt de aceste medicamente.

”Prin intermediul unor persoane interpuse respectiv reprezentanţi ai unor unităţi farmaceutice, ar fi decontat sume substanţiale din bugetul de stat, prejudiciul fiind unul însemnat”, a mai transmis sursa citată.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.