Poliţiştii din Capitală au făcut, miercuri, percheziţii într-un dosar de înşelăciune. Două persoane sunt acuzate că au comandat haine de pe site-ul unei firme şi, utilizând formularul de retur, au înapoiat haine uzate, provocând un prejudiciu de peste 385.000 de lei. Cei doi sunt acuzaţi de peste 300 de astfel de fapte.
”Astăzi, 12 octombrie 2022, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare 2 mandate de percheziţie, în Capitală, la domiciliul unor persoane, faţă de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune”, au transmis, miercuri, poliţiştii din Capitală.
Sursa citată a precizat că, în perioada aprilie - august, două persoane ar fi efectuat comenzi online, de articole vestimentare, de pe site-ul unei societăţi comerciale, ar fi achitat produsele, iar după primirea acestora, în baza cererii de retur, ar fi restituit în locul bunurilor comandate, articole vestimentare uzate, primind totodată contravaloarea acestora, achitată iniţial.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din cercetări, s-a stabilit că prejudiciul cauzat este de 385.000 de lei.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (323 de acte materiale).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.