Percheziţii în mai multe judeţe şi în Spania au avut loc pentru anihilarea unei grupări specializate în proxenetism, şantaj şi camătă, care este suspectată că în perioada 2017 – 2020 ar fi înlesnit practicarea prostituţiei pentru 15 persoane în state din Uniunea Europeană. Trei persoane au fost arestate în urma percheziţiilor, iar alte două, anchetate în acelaşi dosar, sunt reţinute în alte cauze.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei, la data de 2 februarie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Turda, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au pus în executare 16 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Turda, comuna Mihai Viteazu, precum şi în judeţele Argeş, Mureş, Giurgiu, Dâmboviţa, Suceava şi Dolj, la locuinţele unor persoane bănuite de proxenetism, şantaj, camătă şi influenţarea declaraţiilor.
Totodată, în baza cooperării judiciare în materie penală, prin intermediul EUROJUST, la percheziţii au participat şi ofiţeri de legătură din cadrul Poliţiei Naţionale Spaniole.
Concomitent, în baza unui ordin european de anchetă, pe teritoriul Spaniei, respectiv în Madrid şi Santa Cruz de Tenerife, au fost făcute şase percheziţii domiciliare, la care a participat un poliţişt din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Turda.
“În urma percheziţiilor efectuate în România, au fost ridicate 31 de telefoane mobile, patru laptopuri, 78 de înscrisuri cu valoare probatorie, un hard extern şi o tabletă. În urma activităţilor desfăşurate pe teritoriul spaniol, au fost ridicaţi 17.620 de euro, 15 telefoane mobile, nouă ceasuri de lux, trei laptopuri, bijuterii şi înscrisuri. De asemenea, a fost dispus sechestrul asigurător pe 2 autoturisme”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că percheziţiile s-au desfăşurat la domiciliile a doi bărbaţi, de 32 şi 48 de ani, din municipiul Turda şi la locuinţele altor nouă persoane, cu vârste cuprinse între 26 şi 45 de ani.
Persoanele respective sunt bănuite că, în perioada 2017-2020, ar fi înlesnit practicarea prostituţiei pentru 15 persoane, pe teritoriul Spaniei, Germaniei, Austriei, Belgiei şi Angliei, beneficiind de foloase materiale în urma acestei activităţi.
De asemenea, bărbatul de 48 de ani, din municipiul Turda, ar fi încercat, prin corupere, să determine victimele să-şi modifice declaraţiile în faţa anchetatorilor.
Astfel, la data de 2 februarie, poliţiştii au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 48 de ani, din Turda, un bărbat, de 39 de ani, din judeţul Dâmboviţa şi o tânără, de 26 de ani, din judeţul Mureş.
Alte 2 persoane, respectiv un bărbat, de 32 de ani, din Turda şi un tânăr, de 27 de ani, din judeţul Argeş, se află sub efectul unei măsuri preventive privative de libertate în alte cauze.
La data de 3 februarie, aceştia au fost prezentaţi magistraţilor din cadrul Judecătoriei Turda, fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.