Poliţiştii din Giurgiu fac joi dimineaţă 9 percheziţii, în judeţele Călăraşi şi Ilfov, la domiciliile unor persoane bănuite că postau anunţuri false pentru vânzarea de măşti medicinale şi comercializau ilegal tutun.
”În dimineaţa zilei de 16 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în executare 9 mandate de percheziţie domiciliară, pe raza judeţelor Călăraşi şi Ilfov, la domiciliile unor persoane despre care există date şi indicii că începând cu data de 16.03.2020 au indus în eroare un număr semnificativ de persoane de pe teritoriul naţional, profitând de instituirea stării de urgenţă generată de pandemia COVID- 19. Cei în cauză, în baza unor anunţuri postate pe reţelele de socializare, au ataşat fotografii cu măşti medicinale, însă în realitate au expediat prin intermediul unor firme de curierat, role de hârtie igienică, cu plata la momentul ridicării coletelor”, conform IGPR.
Au fost identificate 89 de persoane vătămate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din cercetări, a mai rezultat că prin intermediul aceloraşi anunţuri, au vândut de tutun tocat, rezultat în urma prelucrării prin fierbere, adăugare de arome şi mărunţire.
Vor fi puse în executare 8 mandate de aducere.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, Biroului de Analiză a Informaţiilor, Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Bucureşti şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Giurgiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.