Poliţiştii au făcut o percheziţie la o clinică medicală din municipiul Constanţa, după ce un bărbat este acuzat că a operat două femei, iar în urma acestor intervenţii acestea au suferit vătămări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, sâmbătă, că poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Biroul Investigaţii Criminale au făcut o percheziţie la sediul unei clinici medicale din municipiul Constanţa, într-un dosar penal privind săvârşirea a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă.

“Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la datele de 7 ianuarie 2021 şi 3 decembrie 2022, un bărbat ar fi efectuat intervenţii chirurgicale asupra a două femei, în urma cărora acestea ar fi fost vătămate corporal. În urma efectuării percheziţiilor, au fost ridicate bunuri cu valoare probatorie”, au precizat poliţiştii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ei au adăugat că cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.