Patruzeci de percheziţii au avut loc în Botoşani, Ilfov şi Bihor, la persoane bănuite de braconaj piscicol, fiind implicate peste 200 de forţe de ordine în această operaţiune. Poliţiştii au găsit 300 de kilograme de peşte, iar patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani au anunţat, miercuri, că poliţiştii au făcut 40 de percheziţii domiciliare, la persoane cercetate pentru comiterea infracţiunilor de braconaj piscicol, în judeţele Botoşani, Ilfov şi Bihor.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Peste 200 de forţe de ordine au fost implicate, într-o acţiune de amploare, organizată de poliţişti, care a fost documentată pe parcursul mai multor luni de zile. Din cercetări a reieşit faptul că persoanele vizate de anchetă ar fi efectuat activităţi de braconaj piscicol, pe lacul de acumulare Negreni, utilizând unelte de pescuit interzise la deţinere, încălcând astfel legislaţia care protejează ecosistemul acvatic”, au afirmat poliţiştii.
 
Ei au adăugat că plasele monofilament sunt interzise atât la deţinere, cât şi la utilizarea în vederea pescuitului, întrucât se pot captura cantităţi excesive de peşte, inclusiv peşti sub dimensiunea minimă legală, ceea ce ar conduce la epuizarea resurselor acvatice.
 
De asemenea, poliţiştii au precizat că aceste plase sunt fabricate din materiale sintetice care, odată abandonate, devin deşeuri ce contribuie la poluarea apelor şi afectarea faunei şi a florei acvatice.
 
Anchetatorii au menţionat că persoanele cercetate pentru comiterea faptelor şi-ar fi procurat uneltele ilegale de pescuit de la furnizori din judeţele Ilfov şi Bihor. 
 
”În urma activităţilor desfăşurate, la locaţiile vizate, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 16 kilometri de plasă monofilament, aproximativ 300 de kilograme de peşte, nouă bărci şi un autoturism.
 
Ancheta vizează mai multe persoane cercetate pentru infracţiuni de braconaj piscicol, faţă de patru persoane fiind dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore”, au mai anunţat poliţiştii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.