O tânără în vârstă de 26 de ani din municipiul Cluj-Napoca, dată dispărută după ce familia anunţase că a plecat de acasă în 23 ianuarie, a fost găsită moartă, joi, în comuna Gârbău. Poliţia anunţă că a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc decesul.
Familia femeii în vârstă de 26 de ani anunţase la Poliţie că aceasta a plecat voluntar de acasă, în 23 ianuarie, iar Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a făcut publice fotografia şi semnalmentele tinerei, făcând apel la cei care o văd să anunţe autorităţile.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Joi, femeia a fost găsită moartă, pe un teren extravilan din comuna Gârbău.
”Pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul acesteia, poliţiştii vor continua cercetările în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiunea de ucidere din culpă, urmând a fi efectuată şi expertiza medico-legală”, informează Poliţia judeţeană Cluj.
Poliţişti, jandarmi şi voluntari au căutat-o pe femeie atât miercuri, cât şi joi, trupul acesteia fiind găsit de către echipele de căutare.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.