O tânără de 24 de ani s-a aruncat de pe un pod într-o prăpastie, în staţiunea Sinaia. Victima nu a putut fi salvată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Poliţiştii din cadrul staţiunii Sinaia au fost sesizaţi de către un bărbat, despre faptul că prietena sa s-ar fi aruncat de pe un pod, într-o prăpastie, în staţiunea Sinaia. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constat faptul că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre o tânără în vârstă de 24 de ani din oraşul Sinaia, aceasta fiind găsită decedată”, a transmis, luni seară, IPJ Prahova.  

Sursa citată a precizat că, din primele verificări efectuate de poliţişti, nu rezultă indicii de săvârşire a vreunei infracţiuni cu intenţie.  

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cadavrul tinerei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.  

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.