Administratorul unei firme, dar şi societatea comercială condusă de acesta sunt urmăriţi penal pentru înşelăciune, fiind acuzaţi că în primăvara anului trecut au încheiat un contract prin care se obligau să livreze măşti medicale către Unifarm, însă au livrat măşti de proastă calitate, în cantitate mult mai mică decât cea contractată. Măştile, pentru care a fost emisă şi o alertă la nivel european, au ajuns la personalul medical din spitale COVID-19.
Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care instrumentează acest caz, faptele s-au produs la scurt timp după ce s-a constatat apariţia virusului SARS-CoV-2 în România.
"În perioada 24.03.2020 - 10.04.2020 o persoană fizică, în calitate de administrator al societăţii comerciale, a indus în eroare persoana vătămată CN UNIFARM SA cu ocazia prezentării ofertei, încheierii şi executării unui contract prin prezentarea ca adevărat a faptului că societatea comercială dispune de 3.000.000 de măşti medicale marca Shengguang Instrument Cp Ltd. cu o eficienţă ridicată de filtrare, pe care le va pune la dispoziţia persoanei vătămate cu toate că în realitate suspecţii nu aveau disponibile măşti medicale, iar 1.200.000 de măşti livrate la data de 10.0.2020 erau măşti de protecţie marca Daddy Baby, ci capacitate de filtrare scăzută, cu privire la care a fost introdusă ulterior o alertă la nivel european - folosirea acestora prezint risc pentru sănătate, deoarece o cantitate excesivă de particule sau microorganisme poate trece prin mască, sporind riscul de infecţie”, au constatat procurorii.
Anchetatorii au reţinut totodată că prin aceste fapte a fost cauzat "un prejudiciu material ridicat” şi a fost pusă în pericol sănătatea cadrelor medicale, întrucât măştile de proastă calitate au fost trimise de Unifarm în spitalele de urgenţă care îngrijeau pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.
Cinci percheziţii domiciliare s-au desfăşurat, miercuri dimineaţă, în Bucureşti şi în Ilfov în legătură cu achiziţia de măşti medicale în perioada stării de urgenţă, anunţă IGPR. Dosarul în care s-au desfăşurat percheziţii se referă la achiziţii făcute de compania Unifarm, al cărei fost director Adrian Ionel a fost acuzat de DNA la sfârşitul anului trecut că a încheiat un contract pentru 1,5 milioane de măşti cu o firmă neautorizată şi a plătit un avans de 3,5 milioane de lei.
Fostul director Unifarm Adrian Ionel şi Amalia Cristea, reprezentantul firmei care a furnizat măştile, sunt audiaţi.
Amalia Cristea este administratorul Ducos Trading SRL, firmă despre care Libertatea.ro relata anul trecut că a importat 1,2 milioane de măşti periculoase din China şi le-a vândut, fără licitaţie, către Unifarm, compania Ministerului Sănătăţii. Unifarm le-a distribuit către 113 spitale din ţară, însă ulterior le-a retras.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.