O femeie de aproximativ 40 de ani a murit, un copil de trei ani este în stare foarte gravă, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe DJ 251, între localităţile gălăţene Schela şi Smârdan, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, circulaţia fiind deviată în momentul de faţă pe un drum de pământ din apropiere.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Andreea Rogojină, a declarat că şoferul unei maşini care circula pe DJ 251 între localităţile Schela şi Smârdan, în zona denumită Greaca, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu autovehiculul în afara părţii carosabile.În urma accidentului, au rezultat cinci victime, între care trei femei, un copil de trei ani, dar şi şoferul maşinii, un bărbat de 42 de ani.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Potrivit şefului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi, una dintre femei, de aproximativ 40 de ani, a decedat, în timp ce copilul este în stare critică şi este supus unor manevre de resuscitate.
Celelalte trei persoane aflate în maşină au suferit contuzii care nu le pun viaţa în pericol.
În momentul de faţă, circulaţia rutieră din zonă este deviată pe un drum de pământ din apropiere, polişiltii făcând cercetări la faţa locului.
Potrivit reprezentantei IPJ Galaţi, în acest caz a fost deschis un dosar de cerectare penală pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.