Un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 75 de ani, au fost găsiţi inconştienţi, luni, într-o locuinţă din judeţul Mureş, existând suspiciunea că s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Când au ajuns la ei echipajele de salvare, în casă nu s-au constatat valori anormale a concentraţiilor de gaz în aer. Victimele au fost duse la spital.
Cei doi, un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 75 de ani, au fost găsiţi într-o casă din localitatea Murgeşti, judeţul Mureş.
”La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, echipajul CBRN (care intervine în situaţii de risc chimic, biologic, radiologic, nuclear – n,r,), precum şi două ambulanţe SMURD, una de terapie intensivă mobilă. Victimele, inconştiente, vor fi transportate la UPU Târgu Mureş”, transmit reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş.
Echipajul CBRN a făcut măsurători în urma cărora nu au fost detectate valori anormale a concentraţiilor de gaz în aer. Pompierii acţionează pentru ventilarea încăperilor, iar echipajul distribuitorului de gaze a fost chemat la faţa locului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.