Meteorologii anunţă precipitaţii moderate cantitativ, local intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece începând de duminică seară, de la ora 23:00, şi până marţi dimineaţă la ora 10:00. De asemenea, până vineri, 26 martie, vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopţilor şi dimineţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Meteorologii au emis o informare valabilă în intervalul 21 martie, ora 23:00 – 23 martie, ora 10:00, fenomenele vizate fiind: precipitaţii moderate cantitativ, local intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece.

”În intervalul menţionat, aria precipitaţiilor moderate cantitativ (15...20 l/mp) va cuprinde treptat sudul şi sud-estul ţării, unde vor fi ploi, lapoviţă, dar şi perioade cu ninsoare. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior. Precipitaţii, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse şi în Transilvania şi în restul zonei montane”, conform ANM.

Vântul va prezenta intensificări locale şi temporare în special în Dobrogea şi în Muntenia, precum şi la munte, cu viteze în general de 40...50 km/h.
Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice şi sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute faţă de mediile climatologice ale perioadei.

Până vineri, 26 martie, vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopţilor şi dimineţilor.

Pe parcursul zilelor de marţi (23 martie) şi miercuri (24 martie) vântul va prezenta intensificări susţinute în jumătatea estică şi la munte, asociate temporar cu ninsori slabe, spulberând zăpada.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.