Bărbatul de 44 de ani din Ucraina a fost căutat fără succes de către salvatorii montani, în zona indicată de către conaţionalul lui. O altă echipă a pornit ăn căutare, după alte coordonate oferite de acelaşi bărbat, întrucât vremea pe munte este extrem de dificilă şi sunt aşteptate -16 grade Celsius.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Din păcate informaţiile oferite de ucraineanul aflat în custodia Poliţiei de Frontieră au fost eronate. Echipele de salvatori aflate în teren au verificat zonele menţionate, iar acolo nu au găsit pe nimeni. Târziu , după mai bine de 6 ore de la începerea căutărilor, ucraineanul «şi-a adus aminte» o altă locaţie şi nişte coordonate pe unde spune el că ar fi trecut dar a spus că nu poate garanta 100% că sunt exacte”, au transmis, duminică seară, oficialii Salvamont Maramureş.

Salvatorii l-au catalogat pe ucraineanul care i-a alertat drept ”un individ iresponsabil şi totodată fără un dram de compasiune faţă de colegul lui care se află în munte, neechipat şi fără provizii”.

În condiţiile în care pe munte temperaturile vor atinge în noaptea de duminică spre luni, minus 14 sau chiar minus 16 grade Celsius, iar salvamontiştii consideră că ucraineanul nu are şanse să treacă cu bine peste noapte, aceştia au pornit din nou în căutarea bărbatului.

”Mergem cu o a doua echipă după ucraineanul de 44 ani, în noaptea asta. A plecat deja echipa din baza Salvamont. Sperăm doar să fie acolo unde a spus ucraineanul aflat în custodia Poliţiei de Frontieră că ar fi, altfel cel aflat pe munte nu are nicio şansă de supravieţuire până mâine”, au transmis, cu puţin înainte de miezul nopţii, reprezentanţii Salvamont Maramureş.

Operaţiunea de căutare-salvare se desfăşoară în condiţii foarte dificile, întrucât pe munte este viscol.

Anterior, salvamontiştii au anunţat că un crainean de 44 de ani este în pericol de moarte în Munţii Maramureşului, deoarece este îmbrăcat sumar şi în hipotermie, nu mai are baterie la telefon, iar salvatorii nu au date concrete cu privire la locul în care se află. Temperaturile sunt extrem de scăzute, iar salvamontiştii avertizează că riscul este foarte mare dacă va petrece noaptea afară.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.