O femeie a fost rănită, vineri, după ce ambulanţa în care se afla şi care avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase a fost lovită din lateral de un autoturism, pe un drum judeţean din Maramureş. În urma impactului, ambele autovehicule au ieşit de pe şosea, iar şoferul autoturismului a plecat, ulterior la locul accidentului prezentându-se o femeie care a susţinut că ea se afla la volan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Poliţia Judeţeană Maramureş a anunţat, vineri seară, că poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Ocna Sugatag au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ186, în zona localităţii Bârsana.
 
"Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că o ambulanţă, care se deplasa din direcţia Onceşti spre Strâmtura, în timp ce se afla în depăşirea unei coloane de autoturisme şi având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism, care intenţiona să efectueze un viraj spre stânga. Ambele autovehicule au părăsit partea carosabilă pe partea stângă a sensului de mers, fiind proiectate în şanţul de pe marginea părţii carosabile", a arătat sursa citată.
 
Şoferul autoturismului a plecat de la locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie, iar după scurt timp acolo s-a prezentat o femeie de 32 de ani din Bârsana, care a declarat că ea s-ar fi aflat la volanul autoturismului în momentul producerii evenimentului rutier.
 
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero în ambele cazuri.
 
În urma impactului, a fost rănită o femeie de 34 de ani din Leordina, care se afla în compartimentul din spate al autospecialei. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
 
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.