Poliţiştii din judeţul Gorj au pus în executare un mandat european de arestare pentru mai multe furturi din Germania, pe numele unui bărbat de 35 de ani din Târgu Jiu, care este poliţist.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Gorj, Miruna Prejbeanu, a declarat pentru News.ro că poliţiştii gorjeni au pus în executare mandatul european.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale au pus în executare un mandat european de arestare emis de autorităţile din Germania în cazul unor furturi care au avut loc în această ţară, pe numele unui bărbat de 35 de ani, din Târgu Jiu”, a declarat Miruna Prejbeanu.
Bărbatul de 35 de ani este agent de poliţie în Târgu Jiu şi a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
În cazul în care bărbatul va fi arestat se va dispune, de către conducerea IPJ Gorj, conform procedurilor, încetarea raporturilor de serviciu. De asemenea, tot în cazul în care va fi arestat, acesta va fi pus la dispoziţia autorităţilor germane, pentru continuarea cercetărilor.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.