Mai multe localităţi din judeţul Dâmboviţa sunt afectate de inundaţii, duminică seară, pompierii intervenind pentru evacuarea apei care a intrat in gospodării din comunele Răzvad, Vişineşti şi Ulieşti.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Eduard Ţelea, pompierii dâmboviţeni intervin, duminică seară, pentru evacuarea apei din mai multe gospodării inundate ca urmare a ploilor torenţiale din ultimele ore.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cea mai afectată localitate este Răzvad, unde cinci gospodării au fost inundate. Ploaia torenţială a inundat, de asemenea, trei curţi din localitatea Ulieşti şi o gospodărie din comuna Vişineşti, unde a fost solicitată intervenţia echipajelor ISU.
Ploi însemnate cantitativ, care pot avea şi caracter totrenţial, însoţite de descărcări electrice şi vânt puternic se vor înregistra de duminică, de la ora 16.00, până marţi noapte, potrivit unei informări meteorologice transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). De asemenea, începând de miercuri, vremea se va răci, iar la munte va ninge.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.