Un incendiu a izbuznit la Şcoala 54 din Bucureşti, unde au loc lucrări, anunţul fiind făcut de viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele. Acesta a precizat că elevii au fost evacuaţi, dar senzorii de fum erau dezactivaţi. ”Nicio firmă «declarată câştigătoare» a lucrărilor din Sectorul 3 nu respectă normele minime de siguranţă”, afirmă viceprimarul.
Lucian Judele anunţă că, marţi seară, s-a produs un incendiun la Şcoala 54 din Sectorul 3.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”De câte apeluri şi atenţionări mai are nevoie domnul Negoiţă pentru a înţelege odată pentru totdeauna că varianta în care copiii merg la şcoală într-un şantier (şi şcoală în şantier) nu este o variantă de tolerat pentru nici măcar o zi în plus? Am avut un incendiu la Şcoala 54 din Sectorul 3. Din fericire, personalul şcolii a fost prompt şi au evacuat şcoala într-un timp record”, a scris viceprimarul pe Facebook.
Acesta a precizat că pe perioada lucrărilor din şantier, senzorii de fum sunt dezactivaţi, iar incendiul este descoperit cu întârziere.
”Aceasta înseamnă că timpul de evacuare pe care îl au la dispoziţie elevii şi profesorii este cu mult redus. Singurele justificări vehiculate sunt cele legate de lipsa banilor sau a sosirii lor cu întârziere”, a mai scris viceprimarul.
Acesta afirmă că ”nicio firmă "declarată câştigătoare" a lucrărilor din Sectorul 3 nu respectă normele minime de siguranţă”.
”Va exista oare vreo sancţiune pentru firma responsabilă cu dezactivarea senzorilor de incendiu de la Şcoala 54?”, a mai scris viceprimarul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.