Un aparat de aer condiţionat a luat foc, duminică seară, la etajul al treilea al Secţiei de Neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântul Pantelimon, din Focşani, personalul unităţii medicale solicitând sprijinul pompierilor şi evacuând pacienţii din salonul în care s-a produs incendiul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, căpitanul Cristina Duţă, un apel la 112 venit în jurul orei 19.15 anunţa producerea unui incendiu la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani.

La faţa locului, s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stins incendii şi o autospecială de lucru la înălţime. Ajunşi la locul incendiului, pompierii au constatat că un aparat de aer condiţionat, respectiv partea montată în exterior, a lat foc la etajul al treilea al spitalului, într-un salon al Secţiei de Neurologie.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Pacienţii aflaţi în salonul respectiv fuseseră evacuaţi înainte de sosirea pompierilor de către personalul spitalului, fără ca cineva să fie rănit sau să aibă nevoie de asistenţă medicală.

Pompierii au intervenit atât din exterior, cât şi din interior, astfel că au reuşit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă.

Conform lui Duţă, suprasolicitarea aparatului de aer condiţionat a fost cauza producerii incendiului de la Spitalul Judeţean din Focşani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.