Aproape două sute de animale au murit într-un incendiu puternic care a cuprins o fermă din judeţul Brăila, iar un om a fost rănit . El încerca să evacueze animalele din mijlocul flăcărilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

ISU Brăila anunţă, miercuri, că incendiul a cuprins o fermă de pe raza localităţii Grădiştea.

La faţa locului s-au deplasat mai multe autospeciale.

Când pompierii au ajuns la locul incendiului, focul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ o mie de metri pătraţi, fiind surprinse foarte multe animale: bovine, ovine, porcine. 

"Pompierii au acţionat pentru limitarea propagării incendiului şi evacurea animalelor. Ulterior, s-a constatat că incendiul se manifesta la trei grajduri şi s-a reuşit limitarea propagării şi extinderii incendiului. În încercarea de a evacua animalele, o persoană a suferit   arsuri de gradelel 1 şi 2. Victima, un bărbat de 33 de ani, a fost preluată de echipajul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila şi transportată la U.P.U. Brăila", transmite ISU Brăila.

După o primă evaluare, au ars două grajduri cu o suprafaţă de aproximativ 800 mp. cu bunurile aferente (aparate de muls, stand de răcire, material lemnos, furaje), dar şi circa 40 porcine, 70 ovine şi 80 bovine. 

Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect, au stabulit pompierii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.