Pompierii din Vâlcea şi angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi ai ocoalelor silvice intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care s-a reaprins într-o zonă împădurită din Munţii Lotrului. Un elicopter echipat cu un dispozitiv Bambi Bucket a făcut 19 curse până la ora 15.00, transportând peste 33 de tone de apă şi reuşind să limiteze extinderea incendiului.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), 27 de pompieri militari vâlceni, împreună cu peste 40 de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Malaia şi lucrători ai ocoalelor silvice, continuă intervenţia de stingere a incendiului reaprins, duminică dimineaţă, în Munţii Lotrului / Punctul Padina şi Pleşa.
De asemenea, în sprijinul forţelor din teren acţionează şi un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, prevăzut cu un dispozitiv de tip Bambi - Bucket, care poate transporta aproximativ 2.400 de litri de apă.
Alimentarea se face din Râul Olt, apa fiind deversată în zona focarelor.
"Până la ora 15.00, elicopterul a efectuat un număr de 19 curse, refulând o cantitate de 33,6 tone de apă. Astfel, s-a reuşit limitarea extinderii incendiului, suprafaţa totală afectată fiind de aproximativ 12 hectare. Intervenţia este una dificilă, din cauza altitudinii zonei de manevră ( 1400-1600 m), a terenului accidentat, dar şi a vântului care suflă cu putere", arată IGSU.
Pe tot parcursul zilei, flăcările s-au manifestat la nivelul solului, în zona împădurită cu foioase, doborâturi şi arbori uscaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.