Un copac a căzut peste un autoturism, dar şi peste un tramvai, în Iaşi, fără a fi înregistrate victime. Incidentul s-a petrecut în zona Copou, din municipiu.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipe de intervenţie, inclusiv un echipaj medical, în urma unui apel la 112.
„Circulaţia tramvaielor în zona Copou a fost temporar întreruptă din cauza unui copac căzut peste reţea şi unul dintre tramvaiele care se deplasa pe traseu. Echipele noastre de intervenţie sunt deja la faţa locului pentru remedierea situaţiei”, a transmis Compania de Transport Public Iaşi.
Autoturismul peste care a căzut copacul a fost avariat, dar fără ca vreo persoană să fie rănită.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.