Trei persoane au fost transportate la spital, joi, după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe DN 28B, în localitatea Cotnari din judeţul Iaşi. Traficul rutier a fost îngreunat în zonă.
Accidentul a avut loc, joi dimineaţă, în localitatea Cotnari, fiind implicat un autoturism.
Potrivit ISU Iaşi, au rezultat 2 victime încarcerate şi una ieşită din autoturism. Victimele au fost descarcerate, evaluate medical şi transportate la spital.

Au fost deplasate la locul solicitării două autospeciale de intervenţie cu module de descarcerare şi acordarea primului ajutor şi două echipaje de prim ajutor calificat, iar de la SAJ Iaşi două ambulanţe.
Poliţiştii urmează să stabilească din ce cauză s-a produs accidentul.
Traficul pe DN 28B Târgu Frumos-Botoşani a fost îngreunat din această cauză, potrivit Centrului Infotrafic.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.