Un bărbaat a murit luni dimineaţă după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren de călători în localitatea Cositeni, oraş Podu Iloaiei, din Judeţul Iaşi.
”Dimineaţă s-a produs un accident feroviar în localitatea Cositeni, oraş Podu Iloaiei, unde un autoturism a fost lovit de trenul 5603, Iaşi - Suceava la trecerea peste nivel de calea ferată”, anunţă ISU Iaşi.
La locul solicitării s-au deplasat o ambulanţă SAJ, o autospecială de intervenţie şi stingere cu modul de descarcerare şi acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare şi echipajul de terapie intensivă mobilă.
Şoferul a fost scos din autoturism până la sosirea forţelor de intervenţie la locul solicitării. Bărbatul era în stop cardiorespirator, a fost preluat de către echipajele medicale, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

În tren se aflau aproximativ 60 de persoane care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.