O maşină în care se aflau cinci persoane a fost implicată, sâmbătă după-amiază, într-un accident produs la Petrila, în judeţul Hunedoara, autoturismul ieşind de pe şosea. Toate cele cinci persoane au primit îngrijiri medicale, iar în final un bărbat a fost transportat la spital.
Accidentul s-a produs în localitatea Petrila, unde au fost direcţionate o autospecială dotată cu modul de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
”Sosiţi la locul evenimentului, salvatorii au constatat faptul că în accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau 5 persoane şi care a părăsit partea carosabilă. În urma evaluării, toate cele 5 persoane au primit îngrijiri medicale şi ulterior, un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost transportat la spitalul din Petroşani pentru investigaţii suplimentare”, a precizat ISU Hunedoara.
Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.