Un copil în vârstă de un an şi opt luni din Tecuci a decedat, după ce s-a înecat, în condiţii încă necunoscute, cu un bob de porumb care i-a provocat asfixierea. Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi au demarat o anchetă pentru a stabili dacă a fost sau nu vorba despre neglijenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Copilul a fost adus luni seară din Tecuci la Spitalul de Copii ”Sfântul Ioan” din municipiul Galaţi în stare gravă, cu insuficienţă respiratorie, după ce a înghiţit un bob de porumb şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu au putut decât să constate decesul. "Este vorba despre un copil, de un an şi opt luni, dintr-o familie din Tecuci, adus luni la Spitalul din Galaţi, care a decedat în urma aspiraţiei unui corp străin. Din ce am înţeles, este vorba despre un bob de porumb care i-a provocat asfixierea", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al DGASPC Galaţi, Ciprian Groza. Acesta a precizat că a fost demarată o anchetă pentru a se stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul. "Noi ţinem legătură cu Serviciul de Asistenţă Socială Tecuci, cu Poliţia Tecuci şi Spitalul de Copii. Am demarat o anchetă cu privire la acest eveniment să vedem dacă a fost vorba despre neglijenţă, intenţie sau doar despre un eveniment nefericit. În familia respectivă mai există un copil de 15 ani. În funcţie de mersul anchetei vom stabili măsurile legale", a mai spus Groza. Cazul a fost preluat şi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci care a deschis un dosar de cercetare pentru ucidere din culpă.
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.