Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că participă la exerciţiul Seism 2018, desfăşurând activităţi simulate de identificare a pagubelor materiale şi victimelor înregistrate în unităţile militare, precum şi misiuni de sprijin al autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, prin asigurarea transporturilor aeriene de evacuare medicală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
MApN a anunţat că participă, alături de structurile cu responsabilităţi în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, la exerciţiul naţional Seism 2018.
 
"În cadrul exerciţiului, conform procedurilor, Statul Major al Apărării a activat, în cadrul Centrului militar de comandă (nucleu), Grupa de Răspuns în Situaţii de Urgenţă şi a angajat forţe şi mijloace din Statele Majore ale Categoriilor de Forţe ale Armatei, Comandamentele de Sprijin, Serviciul poliţie militară şi Direcţia Medicală a MApN. Forţele din Ministerul Apărării Naţionale au declanşat de urgenţă activităţi simulate de identificare a pagubelor materiale şi victimelor înregistrate în unităţile militare, precum şi acţiunile prevăzute de procedurile legale în cadrul sistemului naţional de răspuns la urgenţe civile, inclusiv cu misiuni de sprijin real al autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, prin asigurarea transporturilor aeriene de evacuare medicală", se arată într-un comunicat al MApN.
 
Exerciţiul Seism 2018 îşi propune antrenarea tuturor structurilor responsabile de conducere, coordonare şi răspuns, la nivel local, regional şi naţional, în cazul producerii unui seism major cu victime multiple. Potrivit scenariului, sâmbătă dimineaţă, la ora 08.37, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7,5 grade pe scara Richter, unde seismică având ca axă de deplasare Bucureşti - Alexandria - Sofia şi Iaşi - Chişinău.
 
"Exerciţiul are ca menire testarea concepţiei de răspuns la cutremur, modul cum reacţionează fiecare din judeţele ţării pentru a veni în sprijin către zonele care sunt calamitate şi foarte important, modul cum reacţionează autorităţile din Bucureşti şi autorităţile centrale în astfel de situaţii. În cadrul exerciţiului urmează să se facă mai multe testări şi scenarii care să ne permită să testăm diferite aspecte", a declarat, sâmbătă, Raed Arafat, menţionând că până acum s-a testat luarea deciziilor fără să fie legătura cu autorităţile centrale şi să fie emise ordine, întrucât nu se puteau emite ordine, şi că urmează să fie evaluat modul în care s-a acţionat.
 
Raed Arafat a explicat că în prima fază are loc evaluarea: terestră, aeriană şi activarea Centrului de comandă de la Ciolpani, până la activare intervenţia fiind condusă de la sediul MAI.
 
"La exerciţiul pe plan naţional, noi vom mobiliza forţe în timp real, deja sunt forţe care sunt pe drum din diferite judeţe. La un anumit moment o parte dintre aceste echipaje care sunt în deplasare urmează să fie întoarse, iar o parte vor continua drumul spre Bucureşti pentru a participa la toate exerciţiile care vor avea loc în decursul celor cinci zile, la toate evenimentele care vor fi injectate pe parcurs", a afirmat el, menţionând că multe astfel de evenimente "injectate" sunt făcute de echipe independente de cei care participă la exerciţiu.
 
"Aşa că şi noi vom şi puşi la testare", a subliniat Arafat, adăugând că exerciţiul este monitorizat - şi va fi un raport la sfârşit - de Comisia Europeană, NATO - este deja un reprezentant - col. Claudiu Zoicaş, şeful Centrului de management de răspuns la dezastre al NATO, şi colegi din Statele Unite de la Agenţia federală pentru managementul situaţiilor de urgenţă care vor ajunge sâmbătă în România.
 
Arafat a mai spus că exerciţiul are o dimensiune internaţională foarte mare.
 
"Acum studiem impactul care a avut loc, aşteptăm informaţii care ne vin treptat de la ISU Bucureşti şi de la celelalte judeţe şi vedem care este necesitatea noastră pentru a activa mecanismul de protecţie civilă. Normal că astăzi va avea loc şi o şedinţă a Comitetului pentru  situaţii de urgenţă, va fi stabilită ora ei în comun acord cu doamna prim ministru, şedinţă în care se vor stabili paşi importanţi în răspunsul la această calamitate", a afirmat el.
 
El a declarat ca se va încerca să nu fie afectată foarte mult activitatea zilnică din Bucureşti, mai ales că exerciţiul va dura cinci zile, spunând că vor fi unele site-uri de căutare-salvare, nu se va întâmpla acest lucru peste tot.
 
"Va fi foarte mare partea de testare medicală, cu multiple victime, în spitalele mobile care vor veni. Vom avea şi anumite scenarii care implică şi spitalele de urgenţă ale Bucureştiului. Din informaţiile de până acum avem centrul municpiului Bucureşti cel mai afectat, clădirile care sunt cu risc seismic I construite înainte de 1940 în zona centrală a Capitalei, Universitate - Centrul Vechi, sunt prăbuşite parţial sau total 12 clădiri, conform scenariului, răniţi şi persoane afectate - estimarea este de 200 aproximativ, urmează să fie actualizată. Zona 2 blvd. Ştefan cel Mare - Calea Dorobanţi - prăbuşite parţial sau total 4 imobile de locuinţe, avariat un corp de clădire al Spitalului Colentina în care erau internate 50 de persoane, 150 de răniţi şi aproximativ 350 de persoane dispărute. Zona 3 str Boteanu - Şoseaua Colentina un imobil prăbuşit şi aproximativ 80 de persoane surprinse. Calea Victoriei, Calea Dorobanţi, Dacia, Magheru - prăbuşite două blocuri de locuinţe...", a detaliat Arafat scenariul exerciţiului, conform căruia populaţia nu era toată în locuinţe, mulţi oameni fiind plecaţi de acasă, unii la locurile de muncă.
 
Aradat a spus că sunt implicate toate autorităţile, ministere, Guvernul, Preşedinţia.
 
"Nu facem un show, asta vreau să se înţeleagă. Adică nu este vorba că s-a dat drumul la 8,37 la exerciţiu, trebuiau deja de pe uşile unităţilor de pompieri să fie ieşite în două secunde o sută de maşini de pompieri. Nu. Pentru că şi unităţile de pompieri sunt parte din clădirile care sunt în zona seismului, şi pompierii au fost sub efectul seismului, deci în cazul unui seism intervenţia este altfel: primele zeci de minute este doar recunoaşterea care se face şi intervenţii punctuale, după asta se organizează acţiuni de căutare-salvare în zonele prăbuşite", a subliniat Arafat.
 
El a adăugat că, în premieră, se vor folosi containere de căutare-salvare achiziţionate recent.
 
De asemenea, el a spus că exerciţiul are rol şi de instruire, şi pe partea de căutare-salvare, dar mai ales pe partea medicală.
 
"Ne aşteptăm să rulăm peste 3.000 sau 3.500 de persoane machiate, victime care vor trece prin punctele de prim ajutor şi punctele medicale. Lumea să înţeleagă că exerciţiul are un mod de derulare lent, e în timp real", a mai spus Arafat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.