Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat, sâmbătă seara, că la aproximativ 12 ore de la momentul seismului simulat în cadrul exerciţiului naţional sunt 450 de persoane decedate, aproape 1.800 de răniţi şi peste 3.200 de persoane date dispărute. El a menţionat că în România vor ajunge o echipă medicală din Israel, care va alcătui un spital de nivel 3 - cel mai ridicat - şi una de căutare-salvare din Bulgaria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"La aproximativ 12 ore de la momentul în care a avut loc seismul, avem din păcate înregistrate 450 de persoane decedate şi încă 1.791 de persoane care sunt rănite şi mai există 3.218 în continuare persoane dispărute. La acest moment sunt încă 88 de persoane surprinse sub dărâmături şi echipele de căutare-salvare încearcă să le salveze", a declarat, sâmbătă seară, într-o conferinţă de presă, Raed Arafat.

El a mai spus că a vorbit cu ministrul Sănătăţii şi s-a luat legătura cu Colegiul Medicilor pentru rezolvarea formalităţilor pentru echipele medicale internaţionale, pentru a nu fi probleme cu dreptul de liberă practică.

"Avem în jur de 30.000 de sinistraţi, IGSU urmează să instaleze primele două tabere de sinistraţi pe stadioanele din Voluntari şi Ştefăneşti, iar instalarea lor va începe în această noapte", a adăugat Arafat. El a explicat că Primăria Municipiului Bucureşti poate instala în interiorul Arenei locuri pentru aproximativ 20.000 de oameni, dar având în vedere că duminică după-amiază este meci şi că acesta este doar un exerciţiu, instalarea lor a fost amânată până după meci.

El a spus că a primit confirmări că o echipă medicală din Israel care va alcătui un spital de nivel trei - cel mai înalt nivel - va ajunge în cursul nopţii în România, fiind vorba despre peste o sută de medici şi asistenţi, iar o echipă de căutare-salvare din Bulgaria urmează să intre în ţară duminică, la 11, pe la Ruse. De asemenea, Republica Moldova trimite o echipă de paramedici cu o ambulanţă.

Totodată, a fost adus pe mare, în containere, un spital de nivel 3, iar sâmbătă vor sosi echipele medicale şi echipamentele medicale mai sensibile şi se consideră că va deveni operaţional duminică seară.

Arafat a spus că deja au ajuns în ţară 7 ambulanţe din Austria, 4 ambulanţe din Italia, o ambulanţă din Ungaria, 3 autocamioane din Austria şi 2 autocamioane din italia cu echipamente şi materiale pentru ridicarea de posturi medicale avasate de nivel 2 sau nivel 1.

El a precizat că operaţiunile de căutare-salvare continuă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar la Centru rămân reprezentanţii ministerului. Totodată, MApN are avioane pregătite dacă se impune evacuarea unor pacienţi spre alte oraşe.

"Ca exerciţiu, credeţi-mă că suntem foarte mulţumiţi din punctul de vedere al modului în care decurge şi de concluziile pe care le tragem, şi nu neapărat concluzii care toate sunt pozitive, sunt concluzii sau lecţii care le identificăm şi care trebuie să le analizăm să vedem dacă aşa e bine sau e mai bine să se facă altfel", a spus Arafat, răspunzând unei întrebări.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus că s-a ocupat de relaţia cu organizaţiile profesionale, întrucât echipajele medicale care vin din străinătate au nevoie să aibă certificat de liberă practică.

"Organizaţiile profesionale s-au mobilizat astfel încât de la primirea listelor de personal medical care va intra în ţară timpul pentru eliberarea lor va fi foarte scurt. Spitalele din ţară s-au mobilizat, fiind declanşat Planul Alb, fiind gata să primească răniţi în cazul în care se ia decizia evacuării spitalelor din Bucureşti", a spus Pintea.

Exerciţiul Seism 2018 îşi propune antrenarea tuturor structurilor responsabile de conducere, coordonare şi răspuns, la nivel local, regional şi naţional, în cazul producerii unui seism major cu victime multiple. Potrivit scenariului, sâmbătă dimineaţă, la ora 08.37, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur major, cu magnitudinea de peste 7,5 grade pe scara Richter, unde seismică având ca axă de deplasare Bucureşti - Alexandria - Sofia şi Iaşi - Chişinău.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.