Peste 3.000 de persoane au murit în urma cutremurului simulat de autorităţi în cadrul exerciţiului Seism 2018, alte peste 5.000 fiind rănite şi aproximativ 40.000 de oameni fiind sinistraţi. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că au fost afectate peste 3.900 de clădiri, din care 380 au fost distruse total, în această situaţie fiind şi cinci spitale din Capitală.
Potrivit MAI, până duminică seară, conform scenariului exerciţiului Seism 2018, s-au înregistrat peste 3.000 de persoane decedate, peste 5.000 de persoane rănite, aproximativ 40.000 de persoane fără adăpost, 35.000 fără electricitate şi 45.000 fără apă potabilă. De asemenea, au fost afectate peste 3.900 de clădiri (380 distruse total, 1.400 distruse parţial, iar 2.200 sunt improprii pentru locuit). În plus, cinci spitale din Bucureşti au fost distruse de cutremur, 22 de spitale au fost distruse parţial, iar opt au fost avariate, însă au rămas funcţionale.
De asemenea, la ora 14.00, în scenariul exerciţiului a fost introdusă o replică a cutremurului, având magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter, care a afectat, cu precădere, municipiul Bucureşti.
Ca urmare, echipele de intervenţie au derulat, pe parcursul întregii zile, activităţi precum: recunoaşterea şi evaluarea situaţiei în teren, inclusiv cu sprijin aerian din partea Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, solicitarea de suplimentare a forţelor din Bucureşti cu echipe de căutare-salvare (inclusiv alpinişti de intervenţie) din judeţele Vrancea, Braşov, Constanţa, Călăraşi, Buzău şi Argeş, operaţionalizarea taberelor de sinistraţi de la Afumaţi şi din Voluntari care au, în total, o capacitate 600 de persoane (300/tabără), instalarea taberei de sinistraţi de pe Arena Naţională, formată din module provenite din judeţele Timiş, Hunedoara, Cluj şi Mureş, solicitare de suplimentare a personalului medical, 8 medici de la Timişoara ajungând, în această seară, în Bucureşti, cu o aeronavă, şi montarea a două posturi medicale avansate, provenite de la Tulcea şi Cluj, la Spitalul Universitar din Bucureşti (după replică, un număr foarte mare de persoane s-a prezentat, într-un timp scurt, la această unitate medicală, fapt care a impus o asemenea abordare, pentru gestionarea corespunzătoare a situaţiei).
MAI afirmă că, în derularea activităţilor din scenariul Seism 2018, un rol deosebit de important l-au avut ONG-urile care au oferit sprijin victimelor afectate de cutremur. Crucea Roşie Română, Radioamatori Voluntari în Situaţii de Urgenţă, Asociaţia Asistenţilor Sociali, Clubul Câinilor Utilitari, Serviciul de Ajutor Maltez în Romania şi Rescue 4x4 s-au implicat în acordarea de suport în cadrul intervenţiilor, cu toate resursele disponibile.
De asemenea, pe parcursul acestui exerciţiu, asistenţi sociali din UPU Floreasca, Târgu Mureş şi Spitalul "Bagdasar Arseni", precum şi asistenţii sociali voluntari ASproAS au oferit sprijin prin identificarea nevoilor victimelor pentru contactarea aparţinătorilor şi consilierea lor, prin implicare în recuperarea copiilor pierduţi în dezastru, prin consilierea şi ghidarea pentru situaţii de panică etc.
În cea de-a doua zi de desfăşurare a exerciţiului, jandarmii mobilizaţi au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică în zonele special amenajate ca tabere de sinistraţi, precum şi în cele destinate acordării îngrijirilor medicale pentru persoanele rănite. Totodată, jandarmii au asigurat măsurile de protecţie pentru deplasarea în siguranţă a convoaielor umanitare venite în sprijin din străinătate.
Totodată, echipe ale poliţiei judiciare şi criminalişti au efectuat cercetarea locului faptei în site-urile în care s-a desfăşurat exerciţiul. Au fost ridicate probe şi au fost desfăşurate investigaţii în vederea identificării persoanelor rănite, decedate sau dispărute.
MAI aminteşte că, încă de sâmbătă, pentru respectarea procedurilor specifice într-o situaţie precum cea simulată prin acest exerciţiu, a fost activată linia TELVERDE dedicată aparţinătorilor persoanelor dispărute şi rănite. Această linie telefonică este deservită de personal specializat - psihologi şi asistenţi sociali.
Totodată, duminică seara, la Centrul Naţional pentru Conducerea şi Coordonarea Intervenţiei de la Ciolpani are loc şedinţa operativă cu echipa de protecţie civilă din cadrul Uniunii Europene, sosită în România pentru a acorda sprijin de specialitate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.