Trei bărbaţi, printre care şi un paznic de vânătoare, au fost agresaţi de patru tineri pe un fond de vânătoare din judeţul Dolj. În urma scandalului, maşina în care se aflau cei trei bărbaţi a fost avariată, iar arma de serviciu a paznicului, aflată în autoturism, fără muniţie, a fost luată de unul din tineri, fiind recuperată ulterior de poliţişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dolj, poliţiştii au fost sesizaţi, în 8 ianuarie, despre faptul că, în extravilanul comunei Vela, a avut loc o altercaţie între mai multe persoane. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, care au identificat persoanele implicate în conflict şi au început cercetările.
 
"Poliţiştii au stabilit că altercaţia ar fi avut loc între trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 49 şi 58 de ani, care s-ar fi aflat în patrulare pe un fond de vânătoare şi un alt grup de patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, toţi din comuna Vela. În timpul altercaţiei ar fi fost provocate avarii şi autoturismului folosit de cei trei bărbaţi, iar unuia dintre aceştia, paznic de vânătoare, i-ar fi fost sustrasă arma de serviciu, care se afla în autoturism, fără muniţie”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj. 
 
Cei trei au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
 
Arma a fost recuperată de poliţişti de la unul dintre cei patru tineri, care a precizat că ar fi luat-o din maşină pentru a nu fi utilizată în timpul altercaţiei, a menţionat sursa citată. 
 
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.