Un bărbat, cetrăţean pakistanez, condamnat pentru trecere frauduloasă a frontierei a fost adus joi în ţară din Italia, iar un alt bărbat,condamnat pentru tâlhărie, a fost escortat din Spania.
”La data de 1 februarie 2024, Poliţia Română a adus în ţară două persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, a fost adus un bărbat, de 28 de ani, cetăţean din Pakistan, domiciliat în Timiş, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Acesta a fost adus din Italia, având emis de către Tribunalul Timiş, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 9 luni”, anunţă vineri IGPR.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un alt bărbat, de 27 de ani, din Argeş, a fost escortat din Spania, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Judecătoria Piteşti a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la un an şi 4 luni.
Cei în cauză au fost încarceraţi, în vederea executării pedepselor.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.