DIICOT anunţă că trei persoane au fost reţinute pentru trafic de droguri de mare risc, după ce ar fi comercializat direct substanţe psihoactive către consumatori de pe raza judeţului Iaşi. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit DIICOT, la data de 01.06.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea a trei inculpaţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuarea, fără autorizaţie eliberată în condiţiile legii, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de droguri de mare risc, în formă continuată şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
”Din probatoriul administrat în cauză a reieşit faptul că, în perioada martie-mai 2024, aceştia au procurat, deţinut, transportat, intermediat şi comercializat direct substanţe psihoactive către consumatori de pe raza judeţului Iaşi. Cercetările efectuate au reliefat că unul dintre inculpaţi a deţinut şi comercializat, în mod repetat, cantităţi de droguri de mare risc (metamfetamină), cu suma de 200 lei”, precizează anchetatorii.
De asemenea, pe parcursul investigaţiilor efectuate, acesta a fost depistat în trafic pe raza municipiului Iaşi în timp ce conducea un autoturism, având acest drept suspendat.
”Au fost puse în aplicare mandate de percheziţie la domiciliile inculpaţilor, fiind identificate şi ridicate cantităţi de substanţe psihoactive (2 MMC) şi droguri de risc (rezină de canabis), obiecte purtând urme de substanţă (MDMA, cocaină, metamfetamină şi 2-MMC), grindere şi cântare electronice de mare precizie, precum şi alte mijloace de probă”, precizează DIICOT.
În cursul aceleaşi zile, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.
”Activităţile de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Iaşi şi al jandarmilor din cadrul IJJ Iaşi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române”, menţionează comunicatul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.