O defecţiune tehnică a sistemului care operează instalaţia de la Bâlea, dar şi o eroare umană sunt concluziile preliminare ale specialiştilor ISCIR, care au transmis, miercuri, primele date în cazul accidentului de telecabină de la Bâlea, a anunţat prefectul judeţului Sibiu, Lucian Radu. La rândul lor, inspectorii teritoriali de muncă spun că nu au descoperit nereguli la firma care gestionează sistemul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prefectul de Sibiu, Lucian Radu, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că i s-au transmis primele concluzii de către specialiştii ISCIR care verifică instalaţia de telecabină de la Bâlea, în urma accidentului de duminică.

"ISCIR ne-a făcut doar o informare în care ne-a spus foarte clar că au fost două probleme acolo - una de natură tehnică, defecţiune la calculatorul de proces al instalaţiei, şi a doua de natură umană”, a declarat Lucian Radu.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit acestuia, la rândul lor, inspectorii OPC au dispus o amendă de 5.000 de lei şi oprirea temporară a instalaţiei.

"Nu s-a stabilit un termen exact în ceea ce priveşte perioada de timp în care telecabina va fi închisă. Ce vă pot spune e că este sistată funcţionarea, o instituţie (OPC) a dat deja amenzi contravenţionale, undeva la 5.000 de lei şi a dispus oprirea instalaţiei”, a mai spus prefectul de Sibiu.

La rândul său, inspectorul şef adjunct al ITM Sibiu, Remus Furtună, a precizat că nu s-au descoperit nereguli la firma are operează instalaţia de telecabină de la Bâlea.

"Noi ne-am deplasat la faţa locului în ziua producerii evenimentului şi imediat a fost deschis un control care are ca scop verificarea anumitor aspecte de securitate şi sănătate în muncă şi care ar avea tangenţă cu evenimentul produs. Noi ne-am concentrat atenţia, în primul rând, pe modul în care s-a efectuat instruirea cu privire la securitate şi sănătate în muncă, existenţa evaluării de risc, a planului de prevenire şi protecţie, fişele de aptitudine şi existenţa instrucţiunilor de securitate sănătate. Noi încă nu am închis acest control. Pot să vă spun că nu au deficienţe până acum cu privire la problemele pe care le-am amintit anterior”, a declarat Remus Furtună.

Potrivit acestuia, au mai existat accidente la instalaţia de telecabină din Munţii Făgăraş, în general accidente de muncă în care au fost implicaţi angajaţii firmei, dar nu s-au găsit probleme majore în urma controalelor.

Cele două telecabine care fac legătura între BâleaCcascadă şi Bâlea Lac au fost implicate, duminică, într-un accident, ambele intrând cu viteză în staţii şi lovindu-se de parapeţi.

În urma accidentului, cinci adulţi şi un copil au fost răniţi şi au fost transportaţi la spitale din Sibiu, iar alte 32 de persoane au fost coborâte de la Bâlea Lac cu maşini de intervenţie, întrucţt telecabina este momentan singurul mijloc de transport cu care se poate ajunge la Bţlea Lac în această perioadă a anului când Transfăgărăşanul este încă acoperit de zăpadă.

Mai multe instituţii au declanşat anchete, fiind deschis inclusiv un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, fără încă a se şti împotriva cui se va îndrepta cercetarea sau dacă se vor impune măsuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.